Dragii mei,
astăzi trebuie să vă prezint un produs, pe care l-am descoperit anul trecut, și care, susține, mai bine ca orice alt produs existent pe piață, detoxifierea pasivă a corpului, inclusiv eliminarea adjuvanților din vaccinuri depozitați în organism..
Este vorba despre de un detoxifiant derivat dintr-un zeolit, care, printr-un proces fizic, intră în celule și ia cu el de acolo tot ce nu este necesar. Fără a mobiliza otrăvurile corpului, fără a fi necesare staționări în clinici private sau pentru cure complexe de detoxifiere, fară a investi timp în prepararea prdusului.
De ce doresc să vi-l prezint:
povestea mea începe cu o frământare de mamă si un un test făcut din părul copilului, din dorința de a ajunge la sursa unor fenomene neplăcute ce țin de sănătate.
În analiza părului am constatat, că erau acumulate cantități mari de toxine, metale usoare si grele printre care aluminiu, mercur, plumb și alte substanțe, ceea ce arată o expunere în timpul creșterii.
Deși astfel de analize arată mai ales situația trecută, din în anumite perioade de creștere, am înțeles că trebuie să fac ceva pentru eliminarea și acestor substanțe, care erau acum evident salvate în corp si care provocau tot felul de dezechilibre.
Am început astfel drumul de căutare și acesta a trecut prin foarte multe metode: de la homeopatie la spagirică, la tincturi, zeolit, chlorella și multe altele inclusiv ore nenumărate de cercetare și informare.
Am înțeles multe aspecte ale detoxifierii organismului dar cel mai important aspect, pe care mulți nici nu îl cunosc, este faptul că, al nostru corp știe să depoziteze substanțele nocive în zonele cele mai puțin periculoase pentru el, iar începerea de cure de detoxifiere cu mobilizarea substanțelor poate fi cea mai rea opțiune posibilă.
De ce?
Răspunsul este simplu: pentru că mobilizarea substanțelor duce inevitabil la scoaterea acestora din depozitele inițiale, introducerea lor în tractul sanguin și, în cazul în care nu sunt destule substanțe de legare și transport, redepozitarea acestora, în alte depozite cât mai la îndemână, chiar dacă nu sunt optimale, creind prin asta, mai multe probleme decât inițial.
De aceea, prima regulă pe care trebuie să o știți, înainte de a începe orice cură de detoxifiere, și dincolo de recomandarea oricaror produse, este, că,
NICIODATĂ nu se vă începe cu mobilizarea toxinelor (înafară de detoxifierea terapeutică, ghidată de doctori sau specialisti).
Întotdeauna este necesară o perioadă de 3-6 luni de detoxifiere PASIVĂ a corpului și ideal și remineralizare înainte de a începe mobilizarea toxinelor.
Cu ce se poate face detoxifierea pasivă în mod clasic?
- În primul rând cu Zeolith
Zeolitul este o rocă vulcanică, și are proprietatea de a lega minerale și toxine.
Avantajul ei este că e comod de folosit. Se ia, în funcție de produs, cantitatea recomandata și se amestecă în apă și se bea.
Dezavantajul: Calitatea. În primul rând!
Această rocă poate detoxifia și aerul din jurul ei, și recipientele în care e ținută și aparatele cu care este sfărâmată și poate astfel, în loc să detoxifice corpul, în cel mai rău caz să îl încarce de tot felul substanțe nedorite adunate in procesul de productie. Al doilea dezavantaj poate fi mărimea. Dacă boabele de zeolit au o mărime prea mare, nu sunt foarte eficiente, dacă mărimea e prea mică, ori nu pot transporta moleculele de toxine, și le pierd pe drum, ori, mai rău, trec de bariera intestinală și ajung să formeze pietre sau nisip la rinichi.
A doua posibilitate foarte des folosită și recomandată și de Dr. Kinghardt este
- Chlorella
Și aici, ca și în cazul Zeolitului, calitatea este un factor determinant.
În Germania, firmele care oferă o calitate impecabila pot fi numărate pe degetele unei mâini.
Alt dezavantaj este mobilizarea.
Chlorella poate, spre deosebire de Zeolit, și mobiliza toxinele. Pentru a evita reintoxicarea, este necesară în general o cantitate mult mai mare decât cea recomandată, ceea ce nu este chiar mereu și de toată lumea ușor de ținut cura cu Chlorella, pentru că, printre altele, poate face dificultăți mari la înghițit.
De un an de zile testez produsul de mai jos cu rezultate excelente.
Cercetarea din spatele produsului este fenomenală.
O echipă de doctori, cercetători și experți care s-au pus pe drum să creeze un produs, care să elimine dezavantajele cele mai mari ale substanțelor mai sus menționate. După multe încercări au reușit. Însăși inventatoarea produsului și motorul acestui proiect, a avut un interes personal datorită faptului că viața proprie era în pericol datorită diagnosticului de cancer și ea a dorit să găsească un remediu de bază, care să meargă la rădăcina problemelor ei de sănătate.
Dr. Christina Rahm a reușit, împreună echipa ei, să creeze singurul produs de detoxifiere existent actual pe piață, care poate scăpa și celulele corpului dar chiar și creierul de toxine.
Detoxifierea se face prin legarea și neutralizarea moleculelor de toxine printr-un schimb de cationi. Asta înseamnă, că plecând de la forma cea mai pură a zeolitului, au reușit printr-un proces mecanic elaborat, să spargă zeolitul în particule atât de mici încât acestea să poată circula fară probleme până la nivelul intracelular, unde preia printr-un proces fizic de schimb de ioni toxinele aflate în celulă și reușește a le tine pe acestea până la eliminarea din organism.
Genialitatea acestui produs îi conferă unicitate pe piață actuală.
Produsul este fixat "suspendat" într-o soluție din care se ia un anumit număr de picături zilnic.
Produsul nu doar detoxofoaza corpul în mod pasiv, dar, în același timp, eliberează în organism minerale biodisponibile, întărind astfel și sistemul imunitar.
Ce mai poate face:
având în vedere că timpurile actuale sunt interesante din multe puncte de vedere, acest produs poate susține excelent epurarea adjuvanților din vaccinuri.
Mai mult. Între timp există studii care arată că produsul poate elimina chiar și biotoxine ale microorganismelor din corpul nostru sau ciupercile parazitare.
Astfel se folosește pe scena alternativă și la controlarea efectelor proteinei spike sau la eliminarea oxidului de grafen, din păcate, tot mai des întâlnit în zilele noastre.
În grupele de schimb de experiență sunt prezentate tot felul de cazuri: de la îmbunătățirea sănătății pielii la îmbunătățirea stării de sănătate impofida diverselor diagnostice gen: tinitus, scleroză multiplă, varice, neurodermită, alergie, ADS/ADHS, etc.
Personal am aflat o îmbunatățire semnificativă a simptomelor de alergie, de dishidroză și o re-îmbunatățire a capacității cognitive.
Și copilul meu se bucură de o revenire la o sănătate mult mai stabilă și o recuperare semnificativă documentată chiar și de pediatru.
După ce te-ai înscris folsind linkul de mai sus, te voi contacta pentru a-ți raspunde la întrebări și a te îndrumă în procesul de comandă.
Exista câteva metode pentru a obține indirect o reducere și a evita plata transportului de la a doua comandă. Pentru cei interesați voi deschide și un grup de schimb de experiențe.
Produsul se numeste Clean Slate
și ste o compoziție din următoarele ingrediente - 100% naturale:
- Dioxid de Siliciu ionizat creat din molecula de zeolit-clinoptilolit. (Un derivat special de zeolit).
- Minerale esențiale și oligoelemente din sare primară
- Vitamina C din citrice
- Sorbat de potasiu ca și conservant și stabilizator natural
O detoxifiere cu Clean Slate ar trebui să fie efectuată timp de cel puțin 4 luni pentru a scăpa de toate toxinele vechi și pentru a experimenta, de obicei, îmbunătățiri mari ale sănătățîi.
Încă o dată pe scurt avantajele produsului:
- Eliberează celulele organismului de toxine prin metoda schimbului de cationi.
- Metalele grele și toxinele sunt neutralizate direct în organism.
- Ușor de administrat și cu acțiune rapidă prin mucoasa bucală, chiar și la bebeluși.
- Depășește bariera hemato-encefalică - Leagă toxinele din celule, precum și din creier.
- Activează puterile de autovindecare ale organismului, printre altele, prin decalcificarea glandei pineale
- Reduce eficient inflamația prin descompunerea metalelor grele
- Detoxifiere inofensivă, deoarece toxinele rămân legate și nu pot provoca daune până când nu sunt eliminate.