Ce sunt uleiurile esentiale?

Veröffentlicht am 24. August 2020 um 00:15

Urmează-mă, dacă dorești, în călătoria către descoperirea uleiurilor esențiale și cadoul pe care l-au adus cu ele pentru ființele planetei noastre.

Încep călătoria în lumea uleiurilor esențiale cu dorința de a vă face cunoscute micile miracole din jurul nostru, pe care poate ca nu am apucat încă să le descoperim.

 

Definiția pe scurt a uleiurilor esențiale: Uleiurile esențiale sunt extracte concentrate aromatice, obținute prin distilare atentă cu aburi, presare la rece sau prin extragerea rășinilor de copaci.

 

Încă de la facerea Lumii plantele joacă un rol important nu doar în echilibrul ecologic al Pământului dar sunt asociate și cu bunăstarea corporală, spirituală și emoțională umana. Plantele, uleiurile și extractele din plantele sunt cunoscute în cele mai vechi culturi și au constituit prima farmacie a noastră. Deci nu e de mirare că exista o vasta cultura privind utilizarea lor, mai ales ca remedii terapeutice.

Acestea sunt prelucrate în diferite metode: de la uscare și ardere, la extragere în ulei, macerare, extragere în oțet, în zahăr, conservare în sare până la paste, unguente și tot felul de creme sau ceaiuri și chiar ingierare există și aici nenumărate posibilități de a folosi plantele și de fapt substanțele conținute de ele, atât de valoroase nu doar pentru sănătatea fizică, cât și cea mentală. În drumul nostru de a ajunge la esența cea mai pură a fiecărei plante, s-a ajuns la extractele de plante prin distilare (și țuca exista cam tot de pe atunci cred ;-) cu diferența că în timp oamenii au înțeles că o distilare blândă, păstrează mult mai multe din proprietatiele originale ale unei plante decât o distilare la temperaturi foarte înalte și presare orin diferite reipiente din materiale nu neapărat potrivite.

 

Uleiul esențial nu este același lucru cu uleiul aromatic.

 

Daca uleiul aromatic, conține de obicei un procent minuscul de ulei esențial, pe lângă o duzina de alte substanțe chimice sau naturale pentru diluare, conservare și întărire a mirosului, uleiurile esențiale sunt doar ceea ce rămâne pur în urma proceselor de extragere naturală. Spre exeplu, o singura picătură de ulei esențial de mentă, este echivalentul (ca putere și esență) a 28 de căni de ceai de mentă. Astfel nu doar că o picătură de ulei esențial de menta miroase în toată camera datorita puterii ei, dar și efectele sunt infinit mai rapide decât atunci când bei 28 de căni de ceai (sper că se înțelege hiperbola ;-) )

§ Declinarea responsabilității medicale

Conținutul oferit aici este destinat strict informarii neutre și a educației generale. Aceste informații nu constituie o recomandare sau o promovare a metodelor de diagnosticare, a tratamentelor sau a medicamentelor descrise sau menționate. Articolul nu pretinde a fi complet, nici nu garantează actualitatea, corectitudinea și echilibrul informațiilor furnizate. Articolul nu înlocuiește în niciun fel sfatul profesional al unui medic sau farmacist și nu poate fi utilizat ca bază pentru diagnosticarea și inițierea, modificarea sau încetarea tratamentului bolilor. Dacă aveți întrebări sau probleme legate de sănătate, consultați întotdeauna medicul în care aveți încredere! Nici Grupul "Împuterniciri: despre femei, mame, copii si sanatate", nici Site-ul www.eternalnature.eu și nici autorii articolelor nu își asumă vre-o răspundere pentru eventualele neplăceri sau daune rezultate din utilizarea informațiilor prezentate aici.