După cum am scris in postarea cu titlul "Puiul de om", biologii sustin că noi suntem construiți pentru a fi cărați în brațe. Articulațiile șoldurilor nou-născuților sunt create astfel încât dezvoltarea optimă să fie posibilă doar in poziția crăcănată a picioarelor (in nici într-un caz înfășate strâns și drept).
Sunt multe aspecte care demonstrează de ce purtatul/ căratul în brațe are multe efecte pozitive asupra dezvoltării și asupra sănătății copiilor. Una dintre problemele copiilor din ziua de azi (in Germania fiecare al 5-lea copil este afectat) este plagiocefalia (un occipital plat) care apare în urma actiunii forței de gravitație asupra craniului încă flexibil al pruncului, în deosebi în timpul transpotului îndelungat în cărucior/ maxi cozi sau a dormitului și statului mult pe spate. Copiii care dorm în pătuțul lor au faze de somn adânc mai lungi decât cei care dorm lângă mamă și prin urmare își schimbă poziția capului mai rar, dormind de regulă cu fața în sus. De aceea, nu e de mirare că în culturile în care copii sunt cărați în brațe, nu există problema deformării capului copiilor. Pediatri recomană schimbarea cât mai des a poziției copiilor, pentru a evita deformarea capului, ceea ce, prin cărat se întâmpla în mod automat.
Căratul în brațe nu înseamnă doar schimbarea continuă a poziției copiilor. Prin cărat copiii își folosesc aparatul muscular, își dezvoltă simțul echilibrului și, în general, toate simțurile: simt persoana care-i cară, îi aud vocea, îi percep sentimentele, pot construi relații de interacțiune cu mediul înconjurător dintr-un loc pentru ei sigur, etc. Este implicat integral în lumea asta aparținând inevitabil ei.
Cercetătorii au ajuns ușor la presupunerea că, pruncii cărați în brațe, plâng mai puțin. Pedriatrii americani Hunziker și Barr au putut dovedi, într-un experiment clasic, că pruncii cărați în brațe (sau "legati" într-un mod special de mame sau tați într-o stofă lungă) plângeau, pe parcursul unei zile, cu până la 45% mai puțin decat cei din grupa de control, necărați în brațe.
Apropierea ușurează chiar și învățatul. S-a constatat că apropierea (și implicit căratul in brațe) ajută la construirea relației copil-părinte și la îmbunătățirea comunicării intuitive dintre cei doi. Într-un experiment științific foarte complex, li s-au dăruit la 25 de mame alese aleator, imediat după naștere, cate un suport din panză, pentru cărat copiii in brațe. Alte 25 de mame au primit suporturi gen maxi cozi (cupe de plastic îmbrăcate în burete pentru transportat copiii de la 0 la 18 luni). Pe parcursul primului an de viață al copiilor s-au făcut în mod tepetat consultări pentru a determina nivelul de dezvoltare al copiilor, şi s-a observat comportamentul pentru a determina stadiul de legătură părinte-copil. S-a constatat, că mamele care își cărau copiii, deja după câteva luni, erau mult mai sensibile la nevoile copiilor lor, reacționând mai repede și mai potrivit. După un an, 83% din copiii care au fost cărați în brațe, aveau o legătură sigură cu mama lor - adică o legătură emoțională stabilă și bună. Dintre ceilalți copii, doar 38% aveau o astfel de legătură, restul de 62% având o legătură emoțională deficitară.
Și nu în ultimul rând mai doresc să menționez un aspect: cum se face că atâția părinți se plâng de dureri de spate tocmai din generațiile care au crescut în cărucior și care, la rândul lor, împing cuminți la cărucioare? În plus de asta, în Germania s-au testat materialele din care sunt făcute cărucioarele și s-a constatat că, plasticul folosit, emană gaze toxice, care împiedică dezvoltarea normală a creierului. Nu există exerciții fizice de întărire a mușchilor dorsali mai plăcute, decât căratul propriului pui. Iar o dată cu dezvoltarea copilului, se dezvoltă și forța mușchilor, pentru a putea face față, fără probleme, greutății crescânde a puiului. Avantajele asupra sănătății au fost dovedite in nenumărate studii științifice.
Așa că aveți curajul de a vă căra copiii! Pentru sănătatea lor și a voastră!
În următorul articol voi explica de ce copiii trebuie cărați doar cu fața spre voi și niciodată invers.
Până atinci toate cele bune și numai iubire!
P.S. Articolul se bazează pe cartea cercetătorului si pediatrului Dr. Herbert Renz-Polster: „Kinder verstehen. Born to be wild - wie die Evolution unsere Kinder prägt“ (Kösel Verlag 2011)